Lucruri pe care aparent trebuie să le faci în viață

Trebuie să faci pe plac altora, tot timpul, și niciodată să nu spui „nu”, pentru că i-ai dezamăgi, și ei ce-ar mai crede despre tine, și dacă nu te vor mai plăcea, și dacă te vor respinge, și dacă…

Trebuie să asculți întotdeauna de sfaturile altora, mai ales dacă nu le soliciți. Alții știu oricum mai bine decât tine cum ar trebui să-ți trăiești viața.

Trebuie să taci, să nu-ți spui punctul de vedere dacă nu ești de acord cu alții ori dacă alții îți încalcă granițele și limitele personale. Altfel, ești un impertinent egoist. Continue reading

În vis, cu Mara

Aveam un sentiment ciudat, cum că timpul se comprimă și devine o pastilă pe care urma s-o înghit și sa mă poarte înspre alte universuri, ori înspre alte dimensiuni ale sinelui. Îmi doream să curgă eternitatea prin mine și să o privesc ca și cum aş sta pe malul unui râu și aş arunca cu pietre-n apă să fac valuri, să treacă timpul. Îmi doream să mă apun odată cu soarele, contopindu-mă cu marea, devenind în sfârșit ceva, ceva demn de privit. Îmi doream „să ies din mine” și să mă transform într-un tablou, un tablou apocaliptic al reîntregirii, iar ea să mă privească, stingheră și mahmură de pe mal, și să se prăbușească dezolant în fața operei de artă care i se revela. Continue reading

De pe la noi…(Interzis minorilor si celor care inca mai au varsta emotionala aferenta)

Suntem rai, agresivi si egoisti. Instinctul de agresivitate si cel sexual este innascut din motive evolutioniste lesne de inteles. Pe parcursul evolutiei umanitatii am fost obligati sa ne temperam si sa ne cenzuram aceste instincte. Insa, in ciuda evolutiei, nu am invatat neaparat si cand. Sarim la bataie, iscam scandaluri si pornim razboaie din cele mai puerile motive. Pentru ca ne simtim lezati in orgoliu, pentru ca luam unele lucruri mult prea personal, pentru ca vrem sa ne demonstram suprematia.

Violam.

Suntem capabili sa torturam animale ori alte fiinte neajutorate pentru ca in micimea noastra, pret de cateva secunde, ne simtim mici Dumnezei. Noi avem puterea si dreptul de a decide asupra destinului unei alte fiinte. Suntem capabili sa ranim ori sa ucidem pe altcineva „din dragoste” ori din gelozia nascuta din prea multa dragoste, nu-i asa? Continue reading

Bărbatul din ramă

…Am bolduri infipte in mine, constat, privind, creatia s-a transformat intr-un fluture mutilat…

Nu imi doresc neaparat sa iti spun ceva. Nu stiu de ce te-am chemat…

Dar simt ca te pierd. Simt ca ma pierd. De fapt, simt ca nu am fost niciodata asa cum ar fi trebuit sa fim.

Ma gandeam intr-un timp sa ne mutam impreuna. Dar sa nu facem copii. Sa ardem unul intr-altul pana la epuizare, pana ne facem cenusa si ne risipim linistit inspre cele patru puncte cardinale. Ma gandeam intr-un timp ca, poate, ar fi mai bine sa ne despartim. Insa, apoi, ma gandeam ca daca m-as desparti de tine, m-as desparti si de mine…. din empatie, asa… sa nu suferi prea tare. Ha ha! Simbioza nenorocita! Ma oboseste… Ne devoram reciproc. Crud, nedrept si incert.
Continue reading

Cel care uraste

Eu sunt cel neinteles. Eu sunt cel neiubit. Eu sunt cel gol. Imi urasc tatal. M-a abandonat, m-a mintit si m-a tradat. Si nu consider ca trebuie sa il iert. Si nu consider ca am vreo obligatie fata de el. Nu vreau sa il iert si putin imi pasa de ce se spune ca ar trebui sa fac, eu nu vreau sa il iert! Am inteles tot ce era de inteles. Pentru el nu am fost decat o jucarie vie care trebuia sa fie perfecta. Care trebuia sa nu planga prea tare, sa nu rada prea tare, sa nu vorbeasca prea mult. Cel care trebuia sa stea neclinitit la locul lui, sa nu deranjeze prin faptul ca exista, cel care trebuia sa-l faca mandru, cel care trebuia sa corespunda unui tipar absurd si aberant din mintea lui.
Continue reading

Cum ne justificăm nefericirea?

Oamenii obișnuiesc să își găsească scuze pentru a-și justifica nefericirea. Oamenii nefericiți pot atribui nefericirea lor unor cauze externe sau unor cauze interne. Când vorbim de prima situație, rolul însușit este cel de victimă. Drept urmare, ne vom simți lipsiți de soluții pentru că acestea nu depind de noi – nu noi suntem responsabili de problemă, de ce ar trebui să o rezolvăm? În cea de-a doua situație există mult mai multe șanse să facem ceva pentru a depăși problema. Conștientizăm rolul pe care l-am avut în apariția acesteia, ne asumăm responsabilitatea și facem schimbările necesare. Cel mai bun lucru care derivă din asumarea responsabilității este faptul că devenim conștienți de forța Eului nostru – dacă avem puterea de a ne face rău la fel de bine avem puterea de a ne face bine. Continue reading

Cum evitam confruntarea cu problemele noastre?

Suntem aici. La nivel filosofic sau existential nu stim de ce suntem aici. Putem prespune ca suntem aici pentru a explora si a ne insusi anumite lectii. Daca asta ne face sa ne simtim mai bine si ne da un sens existentei noastre. Putem presupune ca suntem aici pentru „a ne purta crucea” si a ne bucura, astfel, pe masura chinurilor si „vredniciei” noastre terestre, de o viata eterna in paradis. Putem presupune ca suntem aici din intamplare si oricum nu are importanta ce si cum. Putem sa credem ca suntem „degeaba” pentru ca nu ne-am gasit un sens si un scop, pentru ca „lumea, asa cum este, nu ar trebui sa fie, iar lumea, asa cum ar trebui sa fie, nu exista”, pentru ca ne simtim lipsiti de solutie. Continue reading

Bună…vrei să îți spun o poveste?

Open book.

Doream să îmi amintesc. Ce? Orice care să mă facă să nu regret că am trăit ca și cum aș fi fost o moartă vie. Nu știu cum vine asta, poate că iarna a pus stăpânire pe mine, am amorțit și nu îmi mai găsesc cuvintele potrivite. Potrivite…Uneori, cele mai potrivite cuvinte care să reflecte ce gândești și simți sunt exact acelea pe care le-ai rostit prima dată. Și ce importanță are? Nu e ca și cum aș participa la vreo dezbatere politică. Da! Moartă vie!

Nu îmi mai este teamă de moarte. Mi-a fost odată, apoi am început să o privesc ca pe o binecuvântare. Însă acum, acum nu mai simt mare lucru – nici bucurie, nici tristețe, nici furie…Mă simt așa…ca o carcasă în care la un moment dat trăia o femeie care simțea…o femeie care a început să se gândească la viață și care ar vrea să simtă din nou.
Continue reading

În vis (2)


***
Nu reușeam să văd ori să aud foarte bine. Avem impresia că simțurile mele se diminuează din ce în ce mai mult, ca și cum aș fi început să mă detașez de corpul meu fizic. Eram conștientă de ce mi se întâmpla, însă nu mă deranja acest lucru. Într-o altă circumstanță, dacă aș fi conștientizat că dintr-o dată încep să îmi pierd simțurile, cu siguranță nu aș fi acceptat cu atâta ușurință acest lucru. Însă, pe măsură ce simțurile mele se diminuau, un alt simț, puțin cunoscut mie până atunci, devenea din ce în ce mai puternic. Un simț prin care puteam să simt totul și să fiu împăcată cu mine, cu trupul meu, cu mintea mea, cu sufletul meu. Mă simțeam deasupra corpului meu fizic, deși eram conștientă că încă fac parte din el, că încă îmi aparține, însă, la nivel mental, la nivel emoțional, deveneam din ce în ce mai mult decât un simplu corp. Fizic, nu mai simțeam mare lucru. Durerea începuse să dispară. Mă simțeam din ce în ce mai eliberată. Eram într-o stare de contemplare. Rațional, realizam că urma să mor, însă emoțional, eram împăcată și liniștită.
Continue reading