Ce sens are?

Una dintre angoasele existențiale ale omului este lipsa de sens. Astfel că, unul dintre cele mai terifiante lucruri este să îți petreci viața căutând răspunsuri la întrebarea „ce sens are viața?” și să nu le găsești niciodată.

Omul se naște, iar, apoi, treptat-treptat, intră într-o cursă contracronometru în care scopul este să găsească scopul.

Dacă la un moment dat găsește acel ceva care îi dă sens și scop, se agață de el. Dar, chiar și așa, parcă nu e suficient. Parcă trebuie să fie ceva mai mult de atât. Căutarea parcă nu se încheie niciodată.

A te agăța de scopul tău înseamnă a te atașa de el, înseamnă a-ti da sens prin ceea ce crezi tu că ar fi acesta. Dar există situații în care totul se schimbă, sau puțin câte puțin se schimbă totul, iar apoi constați, din nou, că totul s-a schimbat fără a realiza când. Continue reading

Dragă jurnalule…

Dragă jurnalule, am ajuns într-o perioadă a vieții mele în care am impresia că sunt într-o relație toxică cu mine. Uneori am senzația că joc șah cu piesele vieții mele, că joc șah cu viața mea. Sunt în șah. Mi-am dat șah-mat.

Nu mai știu cum a început povestea asta, însă cred că am pășit mult prea devreme afară din visul vieții mele. Am început să îl creez iar apoi m-am îndepărtat de el de parcă cineva m-ar fi smuls afară din propria mea viață. Undeva, m-am pierdut pe drum. M-am rătăcit și, în loc să mă întorc acolo unde încă mai era lumină și puteam distinge, din disperare am început să alerg ca bezmeticul în stânga și-n dreapta numai să găsesc o ieșire din labirintul în care mă aflam. Continue reading

Dumnezeu la terapie (2)

– Bine ai venit, Ommm. Spune-mi, cum mai ești? Ce ai mai făcut?

– Eu sunt bine, în general, așa. Oamenii nu prea sunt bine. De fapt, sunt, dar ei n-o știu, pentru că tot timpul găsesc motive de a fi nemulțumiți, în loc să fie recunoscători. Nu e mare filosofie aici, e vorba doar despre focusul atenției, despre conștientizare, despre direcția în care își îndreaptă energia.

Adevărul este că m-am agitat puțin înainte de ședința asta pentru că aș vrea să vorbesc despre un subiect mai sensibil, dar nu știu cum să încep.

– Despre ce ai vrea să vorbim?

– Am înțeles, de prin alte părți, că este foarte important să vorbim despre copilăria și părinții noștri. Data trecută nu am apucat să spun nimic despre asta, pentru că m-am luat cu altele, însă, nu știu… oare ar trebui să vorbim despre asta? Pare curativ așa. Continue reading

Scrisoare de demult

Mi-a fost dor de tine și am așteptat cu nerăbdare să-ți scriu rândurile acestea. În sfârșit, s-a întâmplat. Știu că nu ai așteptat mai mult decât mine. Am început să scriu această scrisoare într-o noapte de 11 decembrie, când nu reușeam să adorm din pricina gândurilor ce-mi sfâșiau mintea. Simțeam că ard de viu. Simțeam că trebuie să eliberez focul ce a ars mocnit în mine toată viața. Focul ce mi-a fost a doua piele.

Nu știu cum să mi te adresez. A trecut prea mult timp de când te-au luat de lângă mine. Când îmi amintesc, simt și acum în gură gustul de metal coclit, bătăile nesfârșite, umilințele, tristețea, disperarea, moartea ce se perinda printre noi în uniforme negre. Nu știam dacă voi mai apuca ziua de mâine. Lipsa de umanitate ne însoțea la fiecare pas. Continue reading

Dumnezeu la terapie

– Spune-mi, cu ce problemă ai venit astăzi la mine?

– Cu toate problemele din lume.

– Ce te face să spui asta? Toate problemele din lume sună a treabă serioasă.

– În ultimele milioane de ani m-am găsit în postura nefastă de a mi se pune pe umeri toate problemele din Univers. Sunt blamat și învinovățit frecvent și toată lumea vrea ceva de la mine. Un partener de eternitate nu am, copiii nu mai am, dar asta nu înseamnă că nu am și eu nevoie de timp pentru mine.

– Timp pentru tine?

– Da, timp pentru mine. Continue reading

Cel care urăște (2)

Poate că Dumnezeu, dacă nu ar fi obligat prin fișa postului să-și mențină neutralitatea și obiectivitatea, ar avea un cuvânt de spus. Așa, nu poate decât ca uneori să țină doliu iar alteori să se bucure. Sau ambele în același timp. Până la urmă, toate se întâmplă deodată.

*
Eu sunt cel care te urăște zâmbindu-ți și promițându-ți o salvare. „Mântuire”, dacă vrei. Avem cupoane; dai la schimb principii, valori sau demnitate.

Eu sunt cel care te urăște privindu-te în ochi și jurându-ți credință veșnică.

Eu sunt cel care încerc să te prostesc pe tine, nătângule, că negrul este alb. Continue reading

În vis (3)

*
Uneori stagnezi pentru că ești prins în visuri de demult. Schimbi visul și întreaga existență ți se schimbă.

Asta nu e ca și cum totul s-ar întâmpla peste noapte deoarece energia investită până acum trebuie să-și schimbe cursul, să învețe să curgă altfel pentru a te redefini. De altfel, nici râul nu-și schimbă albia peste noapte.

Însă, atunci când energia se blochează, ea trebuie să se și deblocheze. Poți să te reprimi până când energia atinge cote insuportabile și explodezi făcând, astfel, risipă de tine. Sau poți să zaci sub presiune și să creezi furtuni în interior. Să faci implozie. Să te pedepsești întorcând armele împotriva ta. Sau poți să întorci această energie împotriva altora. Să devii puțin sadic, puțin înșelător, un hoț de suflete, un vânzător de iluzii sau o brută și să pui toate aceste „calități” pe seama unor nedreptăți suferite care ți-au schimbat întreaga viziune despre viață.
Continue reading

Când iluzia dispare iar fluturii devin demoni

Te-am crucificat în sufletul meu. Adică, te-am plăsmuit în imaginația mea și mi te-am contopit. Am fuzionat cu o fantasmă. Te-am luat cu totul și mi te-am suprapus. Apoi am luat niște cuie mari, mari de tot și te-am crucificat în propria-mi carne.

Îmi era greu să te port. Ai început să putrezești, crucificat așa cum erai, în mine. Să putrezești. S-a cam împuțit treaba. Chiar și așa, mi se părea a doua mea natură. Continue reading

În vis, cu Mara

Aveam un sentiment ciudat, cum că timpul se comprimă și devine o pastilă pe care urma s-o înghit și sa mă poarte înspre alte universuri, ori înspre alte dimensiuni ale sinelui. Îmi doream să curgă eternitatea prin mine și să o privesc ca și cum aş sta pe malul unui râu și aş arunca cu pietre-n apă să fac valuri, să treacă timpul. Îmi doream să mă apun odată cu soarele, contopindu-mă cu marea, devenind în sfârșit ceva, ceva demn de privit. Îmi doream „să ies din mine” și să mă transform într-un tablou, un tablou apocaliptic al reîntregirii, iar ea să mă privească, stingheră și mahmură de pe mal, și să se prăbușească dezolant în fața operei de artă care i se revela. Continue reading

De pe la noi…(Interzis minorilor si celor care inca mai au varsta emotionala aferenta)

Suntem rai, agresivi si egoisti. Instinctul de agresivitate si cel sexual este innascut din motive evolutioniste lesne de inteles. Pe parcursul evolutiei umanitatii am fost obligati sa ne temperam si sa ne cenzuram aceste instincte. Insa, in ciuda evolutiei, nu am invatat neaparat si cand. Sarim la bataie, iscam scandaluri si pornim razboaie din cele mai puerile motive. Pentru ca ne simtim lezati in orgoliu, pentru ca luam unele lucruri mult prea personal, pentru ca vrem sa ne demonstram suprematia.

Violam.

Suntem capabili sa torturam animale ori alte fiinte neajutorate pentru ca in micimea noastra, pret de cateva secunde, ne simtim mici Dumnezei. Noi avem puterea si dreptul de a decide asupra destinului unei alte fiinte. Suntem capabili sa ranim ori sa ucidem pe altcineva „din dragoste” ori din gelozia nascuta din prea multa dragoste, nu-i asa? Continue reading