Puiul

Tu ești al meu. Că nu degeaba te-am făcut. Ești al meu să-mi aparții, să mă slujești, să mă servești, să mă avantajezi, să mă faci să dau bine, să mă faci să mă simt bine, mai bine, infinit de bine. Tu ești ce nu am fost eu niciodată. Tu vei fi ce eu am vrut întotdeauna să fiu. Nu mă interesează că nu-ți găsești locul, locul tău e lângă mine.

Dar, ca asta să se întâmple, tu trebuie să nu-ți dai seama de sforile care te țin înlănțuit într-o viață simbiotică cu a mea. Te-am prins în colivia noastră de aur. Unde vrei să zbori tu, puiule? Și de ce-ai vrea să zbori? Dar stai liniștit, puiule, că și dacă vei vrea să cobori, nu-ți voi permite.

Tu nu ai voie să te simți „nașpa”. Nu ai voie să te simți rău. Nu ai voie să fii indispus. Oricum, încercările tale de eliberare manifestate fie prin depresii, fie prin revolte, îndrăgostindu-te de fitecine sau dorindu-ți să faci ce-ți place sau prin simplul fapt de a deschide gura în fața mea vor fi aspru pedepsite.

Inițial le vom pune pe seama unor indispoziții de moment, căci nu am vrea să știe lumea cât de nefericit ești, apoi vom apela la fel și fel de șantaje și amenințări, iar apoi, dacă nici asta nu va merge, vom întoarce armele împotriva ta.

Că așa e în iubire. Vrei să sufere cine nu mai vrea să-ți stea în lanțuri. Pentru că asta e iubirea. Iar apoi, când ne vom simți bătrâni, vom regreta deciziile noastre… sau poate nu. Fiecare trebuie să-și poarte crucea, nu-i așa? Pentru că, dacă vom avea regrete și ne vom simți triști, ne vom justifica susținând că asta ne este crucea pe care trebuie s-o purtăm. Nicidecum nu ne vom gândi să ne asumăm responsabilitatea faptelor noastre.

Tu ești un pui ingrat și nerecunoscător. Pentru că nu ai vrut să faci ce am vrut noi. Pentru că ai vrut să faci ce ai simțit că ar fi mai bine pentru tine. Pentru că ai vrut să cunoști lumea. Pentru că ai vrut să-ți trăiești viața. Pentru că ai vrut să ai o iubită, o altă femeie în afară de noi. De mine, adică. Taică-tău oricum nu contează.

Nu voi spune nimănui toate lucrurile astea. Dar eu știu că tu greșești și nu te voi ierta niciodată. După cât m-am sacrificat pentru tine, asta mi-e recompensa? Asta să-mi fie crucea… căci am fost o mamă prea bună!

Mirela Botezatu

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *