Suntem rai, agresivi si egoisti. Instinctul de agresivitate si cel sexual este innascut din motive evolutioniste lesne de inteles. Pe parcursul evolutiei umanitatii am fost obligati sa ne temperam si sa ne cenzuram aceste instincte. Insa, in ciuda evolutiei, nu am invatat neaparat si cand. Sarim la bataie, iscam scandaluri si pornim razboaie din cele mai puerile motive. Pentru ca ne simtim lezati in orgoliu, pentru ca luam unele lucruri mult prea personal, pentru ca vrem sa ne demonstram suprematia.
Violam.
Suntem capabili sa torturam animale ori alte fiinte neajutorate pentru ca in micimea noastra, pret de cateva secunde, ne simtim mici Dumnezei. Noi avem puterea si dreptul de a decide asupra destinului unei alte fiinte. Suntem capabili sa ranim ori sa ucidem pe altcineva „din dragoste” ori din gelozia nascuta din prea multa dragoste, nu-i asa?
Dorim sa ii distrugem pe cei care „ne-au gresit” doar pentru ca nu au corespuns unor iluzii din mintea noastra, pentru ca nu au mai vrut sa ne fie „sclavi”, pentru ca intre timp si-au dat seama ca nu isi doresc neaparat acelasi lucru ca noi. Ori pentru ca ne-au tradat si ne-au inselat increderea facand sex cu altcineva. Pentru ca de foarte multe ori motivul principal de ura este lipsa fidelitatii sexuale. Si, oricum, despre ce altfel de fidelitate vorbim de fapt?
Femeile vrajesc niste prosti iar barbatii vrajesc niste proaste. Unele femei, pentru a pune mana pe prosti, le fac copii ori renunta la tot pentru ei. Unii barbati, pentru a-si instala dictatura, accepta ca proastele sa faca asta. Si toti plang la final.
Unii barbati „bine” merg la “curve” si au impresia ca acestea le datoreaza ceva mai mult decat contravaloarea acelei sume de bani ori investitii initiale. Si-ar dori sa se simta, daca se poate, mici Dumnezei, asa cum nu se simt in viata lor reala, insa frustrarea exista, nevoia exista si se cere a fi satisfacuta cu cat mai putin efort. Isi doresc sa se simta mangaiati adanc in orgoliu, insa fara a le plati in plus si niste cursuri de actorie. Si nu le respecta. In fond, de ce ai respecta o alta fiinta umana care intamplator iti satisface niste nevoi ori dorinte?
***
Unele lucruri nu le poti face sa dispara, oricat de mult le-ai nega si oricat de mult ai incerca sa te convingi ca esti o fiinta superioara, imaculata si intacta, care traieste in alte sfere, ca si cum ceilalti ar fi niste nebuni defecti care experimenteaza o realitate ciudata, pe care tu, de altfel, o invalidezi. Ca realitatile exeperimentate de acesti nebuni defecti ar fi de condamnat si ca ar trebui sa aruncam cu pietre, daca se poate, in tot ce ne inconjoara.
Adevarul e ca toti suntem intr-o oarecare masura “nebuni” si “defecti”. Unii dintre noi isi asuma in schimb “nebunia” si “stricaciunile” si incearca sa-si constientizeze problemele adanc ascunse si sa repare acolo unde se poate.
Cu cat evoluezi in dezvoltarea ta personala, cu atat esti mai vulnerabil pe parcursul acestui traseu pana intr-un punct in care lucrurile incep sa se reorganizeze intr-o maniera functionala care sa-ti fie cu adevarat benefica pe termen lung. Si atunci incepi sa te simti din ce in ce mai puternic. Este ca si cum ai fi castigat o “lupta” cu tine insuti. Cu cat te incrancenezi mai tare sa nu-ti privesti si sa-ti recunosti propriile lipsuri, considerandu-te in schimb “perfect”, cu atat devii mai intolerant, mai rau, mai agresiv. E ca si cum ceva sau cineva ar sta mereu sa te pandeasca. Te simti in permanenta urmarit, persecutat, ranit, nedreptatit. Iar tu nu poti tolera astfel de trairi. Iti proiectezi slabiciunile asupra altora si incepi sa ii urasti pentru ceea ce observi in oglinda pe care ti-o arata. In orice caz, nu poti permite sa se faca lumina.
Si, nu, parintii nu sunt de vina pentru tot in viata. Nici partenerul, nici copiii.
Dar, sa nu uitam, suntem la un pas distanta de perfectiune, nu-i asa? Iar unii dintre noi au si depasit perfectiunea. Adevarul este ca, desi mizeria de sub covor nu este vizibila, ea tot acolo se afla si incepe sa putrezeasca si sa isi imprastie mirosul.
***
– Andreea, tu chiar nu intelegi ca eu sunt un barbat bine? Iar tu doar o proasta? Tu nu intelegi ca te-am folosit doar ca sa uit niste frustrari sexuale ori ale propriei masculinitati? Ca sa-mi faci un plod sa ma simt si eu barbat? Ca astfel genele mele vor perpetua in vesnicie? Ca asa mi-ar fi mult mai putin teama de moarte si de ce este dincolo de ea? Tu nu intelegi ca ma folosesc de tine pentru a ma simti superior? Pentru ca fara o proasta pe post de sclava nu mi se mai scoala? Nu de alta, dar oricine altcineva asupra careia nu am control ma intimideaza teribil. Asa, si ce ca imi calci, imi speli si ma hranesti? Cineva trebuie sa-mi fie si mama chiar daca nu mai sunt copil! In plus, asta e rolul tau! Ca daca vreau femei, ma duc la curve! Tu esti nevasta! Ori nevasta, ori curva, alege! Ar trebui sa zici merci ca m-am incumetat si te-am luat, ca altfel te faceai de mirul lumii! Si nemaritata, si fara copii…!
– Si ce vrei sa spui cu asta?
– Vreau sa spun ca esti o proasta!
– Hai, baby, vorbesti si tu la nervi…
***
Mirela Botezatu
