Bărbatul din ramă

…Am bolduri infipte in mine, constat, privind, creatia s-a transformat intr-un fluture mutilat…

Nu imi doresc neaparat sa iti spun ceva. Nu stiu de ce te-am chemat…

Dar simt ca te pierd. Simt ca ma pierd. De fapt, simt ca nu am fost niciodata asa cum ar fi trebuit sa fim.

Ma gandeam intr-un timp sa ne mutam impreuna. Dar sa nu facem copii. Sa ardem unul intr-altul pana la epuizare, pana ne facem cenusa si ne risipim linistit inspre cele patru puncte cardinale. Ma gandeam intr-un timp ca, poate, ar fi mai bine sa ne despartim. Insa, apoi, ma gandeam ca daca m-as desparti de tine, m-as desparti si de mine…. din empatie, asa… sa nu suferi prea tare. Ha ha! Simbioza nenorocita! Ma oboseste… Ne devoram reciproc. Crud, nedrept si incert.

Niciodata nu mi-am dorit sa pun stapanire pe tine ori tu pe mine si, cumva, la asta s-a ajuns. Insa, in realitate, niciodata nu ai fost a mea si nici eu al tau, desi uneori ajunsesem sa cred ca asta e ceea ce ar trebui sa imi doresc de la viata. Sa ai pe cineva acolo in care sa te pierzi si sa uiti de tine. Dar de ce ai face asta? De fapt, stiu… Te arunci in celalalt ca intr-un ocean insa nu stii ce te asteapta in “caderea” ta. Poţi să ai certitudinea că te vei mai intoarce? Ori că apa nu va seca mai curând decât ţi-ai deschide ochii? Sau, mai bine chiar, sa te inalti… sa iti desfaci aripile si sa zbori.

Incepusem sa ma intreb de ce nu vrei sa fii a mea, de ce nu pot nici sa ma “arunc”, nici sa ma “inalt”. Incepusem sa ma intreb daca ai pe altcineva. Dar mi-am dat seama de ridicolul intrebarilor mele. Nu e nevoie sa imi raspunzi, nu vreau sa imi raspunzi. Oare sa am eu pe altcineva? Ha ha! Nu, dar nici pe mine nu ma mai am. Si, la o adica, daca eu nu ma mai am pe mine, tu in cine mai ai pretentia sa te pierzi?

M-am cumintit. Nu a fost de ajuns. Degeaba m-am cumintit. Nu ar fi trebuit sa ma cumintesc. Si pentru ce? Ca sa corespund mai bine unui rol? Daca a ma cuminti inseamna a da uitarii celor mai profunde dorinte ale mele, prefer sa fiu un nenorocit.

Nu imi cere sa uit ca am iubit pe altele. Nu imi cere sa le desconsider. Nu ma mai santaja cand nu fac cum vrei tu. Asta ma transforma pe mine intr-o simpla jucarie. Nu mai incerca sa ma schimbi, sa ma convingi de o realitate ce nu-mi apartine. Nu sunt creatia ta de plastilina. Da-ma jos din rama. Ma mai vrei langa tine astfel? Cu toate incertitudinile, nelinistile si dorintele mele? Ma mai vrei, pe mine, cel autentic? Sau mai lustruim putin rama sa arate mai vie poza?

Da, sigur, as putea fi barbatul ideal. Insa nu pentu tine.

Se scurge timpul din clepsidre, se scurge invaziv in mine. Ma gandesc ca o sa vina o zi in care o sa ma fure “cursul firesc al vietii” si nu o sa mai am resursele necesare sa ma rascumpar.

Asta trebuie sa inceteze.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *