Dacă ești singur și vrei cu disperare să nu mai fii singur, întreabă-te DE CE. Ce îți dorești să obții de pe urma unei relații? Ce îți dorești de la partenerul tău? Ce îți lipsește și de ce anume ai nevoie? Ce gol din tine vrei să îți umple? Este responsabilitatea lui să facă asta? Sau este responsabilitatea ta să te simți împlinit cu tine însuți indiferent dacă cineva face sau nu parte din viața ta? Mai ales că nu știi pentru cât timp o să facă parte…Oricât de frumos ar suna „fericiți până la adânci bătrâneți” în spatele acestei sintagme este doar un mit…cu excepțiile de rigoare…care sunt foarte puține…Apoi tu, simțindu-te frustrat pentru că nu ai pe nimeni, cumva vei începe să îi învinovățești pe ceilalți pentru că ești singur. Ei nu sunt OK pentru că nu se uită la tine, ei nu sunt OK pentru că nu te văd așa cum ești. Dar tu ce mesaje transmiți? Ție îți place de tine? Îți place cum ești? Dacă răspunsul tău este nu sau doar în mică parte da, de ce crezi că altcuiva o să-i placă? Ți-ar plăcea să ai un partener așa cum ești tu? Așa cum și tu îți dorești un partener minunat, așa și celălalt își dorește același lucru.
Dacă de-a lungul vieții ți s-a tot întâmplat ca interacțiunile cu sexul opus să nu fie așa cum ți-ai fi dorit, să nu ți se răspundă așa cum te-ai fi așteptat tu, ai ajuns cumva să crezi că nu ai noroc în dragoste. Dar NU există noroc sau ghinion, fenomenul acesta ciudat are o explicație. Vibrația gândurilor pe care le ai tu, însoțite de partea sentimentală a gândurilor care este reprezentată de emoție, este preluată de subconștient și transformată în echivalentul său fizic. Subconștientul transformă orice gând în echivalentul lui fizic, indiferent dacă acesta are un caracter negativ și distructiv sau un caracter pozitiv și constructiv și indiferent dacă tu ești conștient de asta sau nu. Dacă tu ai gânduri devalorizatoare la adresa ta și emoții puternice aferente, aceste gânduri într-un fel sau altul se vor materializa în exterior. Vei atrage parteneri nepotriviți care să îți confirme, prin comportamentul lor, credința că nu ești ok. Nu se vor purta tocmai frumos sau așa cum ți-ai dori dar tu vei fi dispus să accepți asta pentru că oricum, la cât de „stricat” ești, nu meriți ceva mai bun. Acest fapt nu va rămâne fără consecințe. Dacă simți că celălalt nu te tratează cu respectul cuvenit, că încalcă anumite limite, asta te face să devii furios, să acumulezi frustrări și să ai resentimente față de sexul opus, dar nu el sau ea este de vină pentru că tu nu reușești să delimitezi clar granițele personale.
Dacă ți-ai construit un scenariu perdant de viață, vei constata că oricum nu mai are niciun rost să mai încerci pentru că încerci degeaba și, cumva, ceilalți trebuie să te convingă că se poate, ceilalți trebuie să te convingă că meriți. Ce mai contează? Renunți, te afunzi în jocuri și muncă, în distracții și aventuri pentru a-ți justifica delăsarea si neasumarea. AI DELEGAT RESPONSABILITATEA ÎN EXTERIOR!
Dar mai bine întreabă-te de ce ar fi responsabilitatea lor să-ți satisfacă ție nevoile- nevoia de a te simți întreg, nevoia de a te simți acceptat, nevoia de a te simți iubit. Acestea sunt nevoi umane primordiale și eu nu le neg. Dar până unde se întind aceste nevoi? Până la stadiul de dependență? De când suntem bebeluși tindem spre întregire și căpătăm acest sentiment prin fuziunea cu mama, apoi, ca și adulți, căutăm să ne simțim întregi prin fuziunea cu partenerul. Nu este nimic nou în asta. Dar problema apare atunci când nu reușești să îți oferi măcar în parte, iubire, acceptare și compasiune. Atunci apare un fel de sevraj. Ai nevoie și îți lipsesc toate lucrurile acestea și atunci vei căuta cu disperare pe cineva care să ți le ofere și vei fi dispus să faci compromisuri și sacrificii pentru a le obține și a le păstra. Nu te simți în siguranță cu tine însuți și cauți ca, prin intimitate, să te simți complet.
În intimitate ne facem cunoscut sinele autentic și imperfect în fața celuilalt, dar trebuie să fim capabili, în primul rând, să ne acceptăm și să ne iubim pe noi înșine exact așa cum suntem pentru a putea să ne dezvăluim în fața celuilalt.
Revin la ideea că totul începe cu tine. Dacă reușești să îți oferi tu ție toate acestea, atunci vei privi relația ca pe un bonus, ca pe cireașa de pe tortul vieții tale, în care și tu și celălalt faceți un parteneriat în care evoluați și vă dezvoltați împreună, vă creați și vă descoperiți continuu, și vă vedeți de drumul vostru în viață fără temeri. Pentru că teama de a-l pierde pe celălalt și gelozia este mult mai mare atunci când știi că starea ta de bine depinde de el/ea.
