Control sau libertatea inimii?

heart_in_chains_by_redngvesta-d4uuxdsÎncercăm să controlăm, vrem să ne impunem cu orice preț în fața celuilalt, suntem suspicioși și temători pentru că, de fapt, suntem nesiguri în interiorul nostru. Suntem fragili emoțional și din această cauză căutăm cu tot dinadinsul să îi dominăm pe ceilalți pentru că acest lucru ne oferă iluzia că am fi puternici. Jocurile psihologice din care ieșim învingători prin manipulare și șantaj emoțional, relațiile în care ne avântăm doar pentru că nu suportăm să fim singuri, compromisurile pe care le facem pentru că nu avem suficientă tărie interioară, reprezintă o fugă de noi înșine. Nu vrem să ne confruntăm cu slăbiciunile și fațetele noastre interioare și ne este teamă că dacă vom trece prin acest proces inevitabil va trebui să facem anumite schimbări. Ne este frică să rămânem dezgoliți în fața noastră pentru că goliciunea reprezintă vulnerabilitate și noi nu avem voie să fim vulnerabili. Investim timp și energie în a ne contura măști iar apoi nu mai știm cum să ne eliberăm de ele.

Ne este teamă de singurătate pentru că nu suportăm să stăm doar noi cu noi înșine, în propria noastră companie, pentru că nu ne simțim în siguranță așa, pentru că nu găsim stabilitate și confort în interiorul nostru. Devenim plicitsiți, agitați, frustrați, ușor panicați, ne simțim incomod, și am da orice să scăpăm de acest sentiment. Ne este greu să ne focusăm toată atenția asupra noastră, asupra felului în care ne simțim cu noi înșine. Parcă am fugi de propria noastră persoană, parcă am încerca să evadăm din propria noastră ființă, iar cea mai simplă modalitate este să intrăm în relații de cuplu, fie ale noastre, fie ale altora.

Aceste relații ne oferă o zonă de refugiu, un loc de joacă pentru demonii interiori, o modalitate prin care avem ocazia să ignorăm ceea ce nu ne place la noi pentru că toată atenția ne-o concentrăm asupra partenerului. Pe cum este el, pe cum nu este, pe cum am vrea să fie, pe ce face, pe ce nu face, pe ce am vrea să facă, începem să îl comparăm fie cu fostul, fie cu un partener ideal, incepem să facem socoteli să ne iasă bine jocul. Ne facem planuri de viitor în ceea ce-l privește, de cele mai multe ori fără să întrebăm, fără să ascultăm și fără să comunicăm în mod autentic. Presupunem că filmul pe care il proiectăm în mintea noastră este și filmul lui, incepem să ne lăsăm pe noi înșine fiind motivați de „investiția” pe care o vedem rodind în viitor.

Investim timp, energie, nervi, sentimente, pentru că presupunem că ne vom răscumpăra fericirea în fața altarului. Între timp, trecem totul pe nota de plată.

Dacă eu fac un compromis, dacă renunț la hobby-urile mele pentru hobby-urile tale, dacă renunț la dorințele mele pentru dorințele tale, trec totul pe inventar și poate că nu te taxez acum, poate că nici data viitoare, dar la un moment dat, când nu-mi vei face pe plac, voi scoate nota de plată și îți voi scoate ochii cu tot ce-am făcut eu pentru tine. Dar să nu uiți că fac asta în numele iubirii! Pentru a-mi justifica delăsarea în proprii mei ochi, mă voi autoamăgi că tu, cumva, vei aprecia sacrificiile mele și mă vei prețui mai mult. Voi poza într-o martiră.

Dacă eu investesc afectiv în tine, dacă „te iubesc” mă aștept ca și tu să „mă iubești”, dacă am grijă de tine, mă aștept ca și tu să te porți cu aceeași grijă și atenție față de mine, iar dacă nu se întâmplă asta mă simt trădat. Ceea ce este și normal într-o oarecare măsură. Și spun într-o oarecare măsură pentru că gradul de trădare resimțit depinde de nivelul așteptărilor. Dacă nu ți-ai exprimat de la început viziunea și dorințele, ci doar te-ai așteptat ca celălalt pur și simplu să știe ce îți dorești tu de la el și de la relație, să-ți citească gândurile, de asemenea te poți aștepța ca el să gândească, să simtă și să se comporte la fel, în baza reciprocității.Numai că lucrurile nu stau așa întotdeauna. Doi oameni care intră într-o relație pot urmări lucruri diferite și pot avea scopuri diferite, de accea este mult mai simplu să te exprimi de la început și să continui să te exprimi pe parcurs.

Dacă eu mă aștept ca tu să știi ce gândesc, să știi ce îmi place, să știi ce îmi doresc, să știi ce nevoi am, să-mi spui exact ce vreau să aud, când vreau să aud, atunci când nu vei face asta voi crede că, de fapt, nu-ți pasă de mine. Nu-i nimic, am trecut pe nota de plată.

Dacă îmi promiți că totul va fi bine, deși nu este prima dată când îmi promiți asta și cu siguranță nu s-a schimbat nimic până acum, eu voi fi dispus să-ți înghit promisiunea, dar când o vei încălca data viitoare voi avea grijă să te taxez. Îmi voi plânge de milă pentru că am crezut în tine, te voi șantaja emoțional spunându-ți câte am îndurat eu, săraca de mine, deși am avut nenumărate dovezi care mi-au arătat că tu mă amăgești. Voi continua să joc rolul unei victime și mă voi aștepta ca tu să respecți o victimă.

Nu ai cum să-ți transformi relația într-un teatru de război și apoi să te aștepți să fii fericit, să fie bine. Nu ai cum să constrângi, să impui și să pretinzi că iubești. Nu-i poți reproșa celuilalt nimic în condițiile în care tu îi ceri să renunțe la dorințele lui pentru a-ți satisface ție nevoile. Nu este aceasta dovadă de egoism?

Fericirea nu se clădește pe sacrificii, pe tensiuni, pe resentimente, pe jocuri și pe dorințe de răzbunare. Nu se clădește pe jurăminte fără fond, pe decizii luate din teamă. Teama de a nu pierde anumite beneficii, teama de a nu rămâne singuri. În fond, solitudinea poate fi cea mai utilă pre-etapă a unei relații. Poate fi preludiul relației.

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *