Haideți la război! (sau mai bine nu)

Războiul trebuie să fie unul dintre scopurile omului în viață. Al omului care duce o viață „falsă”. Al omului detașat de Sine. Al omului pierdut care caută să se întregească prin supunerea altora. Câtă adrenalină, câtă putere, câtă importanță! „Trebuie să merit să exist!”, își spune războinicul ce nu își mai poate găsi liniștea decât în exterior. Ca să mă simt important, voi porni un război. Ca să mă simt și mai important, voi ieși victorios. Cu orice preț, până când voi ajunge să plătesc prețul.

După această introducere dramatică, să intrăm în subiect.

Religiile există. Este un fapt. În aceste condiții, inspirat mi se pare să nu consideri o religie mai presus de alta. Mai corectă decât alta. Mai bună decât alta. Din simplul motiv că acest gând duce la divizare, lipsă de compasiune, lipsă de înțelegere și acceptare, agresivitate, violență, războaie, oameni violați și uciși, sclavie, sânge și moarte.

Care ar fi răul dacă fiecare dintre noi ar arăta respect față de credințele și valorile altei persoane care poartă o anumită religie (ori nu), atât timp cât nu îngrădește libertatea și drepturile altcuiva, dacă și-ar vedea de propria evoluție spirituală, fie ea și în cadrul unei religii? Că până la urmă ăsta se presupune a fi scopul.

Scriam mai sus „atât timp cât nu îngrădește libertatea și drepturile altcuiva”, pentru că, deseori, religia intră cu bocancii în sufletele noastre.

Avem ore obligatorii de religie în școli. De religie ortodoxă, pentru că dintre toate religiile, ea este majoritară în țara noastră. Unde învățăm că Dumnezeu este un mic tiran care ne vrea infantilizați, copiii săi supuși, fără discernământ, condamnați veșnic să se simtă vinovați, din principiu; unde învățăm că femeia este o ființă inferioară care trebuie să se supună unei entități patriarhale divine și, prin analogie, umane, prea murdară să intre în lăcașuri sfinte fără batic pe cap ori în alte circumstanțe care aparent o murdăresc. Unde învățăm despre copaci în flăcări care vorbesc, despre o arcă ce ar putea cuprinde câte o pereche din toate animalele planetei, fără a se mânca între ele, despre Isus care s-a lăsat crucificat pentru noi, mântuindu-ne astfel de toate păcatele pe care le vom fi făcut și de toată responsabilitatea care ne aparține; unde învățăm să trăim în frică, să acționăm din frică, să ne reprimăm Sinele, pentru că, altfel, vom ajunge într-un subsol fierbinte unde vom arde în smoală și vom fi înțepați cu furci. Sau cel puțin așa îmi amintesc eu.

Dacă spunem că nu am vrea ca orele de religie să fie obligatorii în școli, sau sugerăm ideea ca la orele de religie să se învețe despre toate religiile lumii, pentru ca, astfel, copilul să înțeleagă tabloul de ansambu și să poată să decidă cu propria lui minte ce cale să urmeze, suntem considerați blasfemici, și, după cum ne-a învățat Isus, ridicăm și aruncăm cu pietre.

Dacă un părinte nu vrea să își boteze copilul, fie pentru că nu vrea să îl supună stresului aferent pe care acel copil l-ar putea resimți în această situație, fie pentru că și-ar dori ca el să își aleagă singur religia, fie pentru că nu-și consideră copilul un păcătos din principiu care trebuie curățat, va fi aspru judecat, criticat și condamnat de toți ceilalți evlavioși. Dar, în pace, în pace nu putem să trăim? Respectând viziunea și valorile unui alt om? Să ne focalizăm pe ce e cu adevărat important, nu putem?

Dacă, doi oameni care se iubesc, nu vor să se cunune religios, ar trebui să se despartă. E păcat să trăiască împreună. Dumnezeu nu tolerează o astfel de iubire păcătoasă. Este totuși încurajator că tolerează familiile care se cunună religios, iar ulterior se distrug, se violentează ori se omoară între ei.

Dumnezeu se bucură, de asemenea, când, de acolo de Sus din Ceruri, vede că oameni de diferite secte fac sex cu minori în numele lui Isus, că bărbați își omoară soțiile cu pietre ori că frații se ucid între ei, tot în numele Divinului. Temporalitatea acestor întâmplări contează prea puțin, pentru că ele sunt, în definitiv, atemporale.

Noi, ca ființe umane, având deopotrivă capacitatea de a fi spirituale, consider că drumul evoluției noastre va fi mult îngreunat dacă îmbrățișăm, deseori cu fanatism, fără a trece prin filtrul gândirii personale, o anumită doctrină religioasă.

Religiile, la o adică, ar trebui să fie acolo să ne ghideze. Nu să ne conducă. Nu să ne spele pe creier. Nu să ne inducă emoții ori sentimente negative ori să ne facă să comitem acte criminale. Să putem discerne, astfel, tot ce e mai de preț din fiecare dintre ele, tot ce într-adevăr ne ajută să devenim mai conștienți, mai lucizi. Nu mai închistați, mai rigizi, mai lipsiți de compasiune.

Nu consider că religiile sunt neapărat bune sau rele. Credința este camarad de nădejde în timpuri sumbre. Există speranță, există salvare, găsim înțelesuri pentru a trece mai ușor peste greutățile vieții. Dar depinde și în ce crezi, asta ca idee în general. Consider, în schimb, că oamenii de multe ori au interpretat greșit învățăturile. Că s-au lăsat purtați orbește de ele, că și-au găsit scuze, astfel, să își dezlănțuie laturile întunecate inerente firii umane.

Așa cum există o șuntare spirituală, ar putea exista și o șuntare religioasă. Adică, să distorsionezi niște precepte care, în sinea lor or fi fost bune, doar ca să îți justifici setea de sânge, tendințele sadice, umbrele interioare; să poți obține putere, supremație, supunere, control. Și tu, într-un final, să te simți iluminat. Și bogat. Deși în interior bate boschetul.

Și acum să se dezlănțuie iadul :))

One thought on “Haideți la război! (sau mai bine nu)

  1. Paul says:

    Sunt in general de acord, mai putin cu afirmatia ca religiile sunt egale in ceea ce priveste gradul de bine sau de corectitudine pe care il aduc oamenilor. Incerc sa dezvolt succint. Este o religie daunatoare orice religie care nu este una a pacii, in sensul ca permite unui om sa *interpreteze* (sau mai rau, sa ia literalmente) pasaje din textul religios pentru a-si justifica acte de agresiune: domestica, impotriva unei persoane de alta religie, impotriva altei tari, impotriva unui om care se leapada de religie, samd. Religia este specificatia unui set mai mult sau mai putin coerent de reguli care sa te ghideze in viata, daca vrei sa le urmezi. Gradul de rigoare variaza de la religie la alta. La fel si invataturile propriu-size (desi acolo exista o anumita intersectie). Drept urmare, religiile nu sunt egale si cam toate sunt o combinatie de moralitate si imoralitate, de dreptate si nedreptate.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *