Ești a mea, ești al meu. Oare?

Este interesant cum ajungem să credem că gelozia, posesivitatea, controlul și chiar abuzurile sunt dovezi de iubire. Mai interesant este cum reușim să ne distorsionăm realitatea în așa fel încât ajungem să acceptăm comportamente și atitudini nocive și dăunătoare din partea celuilalt.

Cel mai adesea acest lucru se întâmplă deoarece noi ne simțim slabi, „mici” și „nevoiași” și ajungem să îl investim pe celălalt cu o putere mult prea mare și să îi atribuim calități de salvator magic ori să îl transformăm într-un mic „dumnezeu” de care depinde viața și bunăstarea noastră.

Însă dacă ne-am asuma puterea personală, bunăstarea noastră nu ar mai depinde de nimeni.

Cel care este gelos, posesiv și încearcă să îl controleze pe celălalt, cel care abuzează într-un fel sau altul prin faptul că încearcă să își impună propria realitate în fața acestuia, fără să țină cont de nevoile și dorințele lui, este motivat de frică și insecuritate. Însă contează prea puțin motivele atunci când consecințele unor astfel de comportamente destabilizează și influentează în sens negativ integritatea fizică, psihică și emoțională a celuilalt.

Cel care acceptă manifestările distructive ale partenerului este, de asemenea, temător, speriat și neîncrezător. Însă contează prea puțin motivele atunci când acceptarea unor astfel de comportamente îi destabilizează și influentează în sens negativ integritatea fizică, psihică și emoțională.

Există oameni care sunt în permanență sfâșiați de astfel de trăiri și care manifestă în exterior o anumită agresivitate fățișă sau mascată prin care încearcă „să își marcheze teritoriul”, și există oameni care au simțit cel puțin o dată gelozie sau nevoia de a-l controla și poseda pe celălalt însă au înțeles că aceste emoții nu depind neapărat de ceea ce face sau nu face un altul, ci de propriile nevoi, frustrări și răni sufletești, de felul în care se raportează ei la exterior și de dorința de a-și lua propriile gânduri și emoții în stăpânire și a-și rezolva problemele personale.

„Ești a mea” sau „ești al meu” sunt niște afirmații care traduc un profund egoism.

De ce am avea nevoie să „însemnăm” oameni și să îi transformăm în proprietăți private? De ce am simți nevoia să îngrădim libertatea celorlalți și în același timp să renunțăm la libertatea noastră tocmai în ideea că ne-ar fi mult mai greu să le pretindem altora să renunțe la ceva din ce ei își doresc, dacă nu renunțăm și noi la ceva din ce ne dorim?

A încerca să îl faci pe celălalt să fie al tău, adică, în alte cuvinte, să ți se supună, este o lipsă de respect.

Nu suntem proprietăți private și, chiar dacă poate nu conștientizăm în totalitate, ne aparținem numai nouă.

Ideea de „ești a mea/ al meu”, într-o variantă mai puțin toxică, s-ar traduce „mă bucur că ești alături de mine, că sunt alături de tine și că ne împărtășim viețile atât timp cât simțim și ne dorim asta, atât timp cât este ok pentru amândoi”

Însă, atunci când ești dependent de un altul, adică atunci când bunăstarea ta materială, socială sau emoțională depinde de el, ai renunțat la un drept fundamental al tău- libertatea, libertatea de a alege în funcție de adevărul tău interior.

Cum poți să te simți liber atunci când exprimarea de sine și acțiunile tale sunt condiționate de așteptările și pretențiile celuilalt pe care te vezi nevoit să i le satisfaci pentru că altfel, ce s-ar alege de tine și de viața ta?

Dependența emoțională sau materială de alți oameni este cea mai toxică deoarece ne face să ne simțim slabi, incompleți și, poate, „greșiți” ca și cum ar fi ceva în neregulă cu noi, ne face să acceptăm comportamente și atitudini pe care, dacă ne-am simți cu adevărat liberi și stăpâni pe viața noastră, nu le-am accepta sub nicio formă, pentru că poate duce la cea mai înaltă formă de trădare- trădarea Sinelui.

Neasumarea puterii personale și fuga de responsabilitate ne crează iluzia cum că ne-ar fi mai bine în relații de dependență sau co-dependență. Însă nu are cum să-ți fie bine atunci când trăiești în reprimare, negare, autoiluzionare, compromisuri ori sacrificii.

Nu există „închisoare” din care să nu poți evada atunci când tu singur ai conceput planurile de construcție.

Puterea este în mâinile tale!

2 thoughts on “Ești a mea, ești al meu. Oare?

  1. Cristian says:

    Total de acord.

  2. Adriana says:

    E bine ce zici

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *