Am simtit dintotdeauna o conexiune profunda cu ceva ce pare a fi mai presus de mine. Insa, cand ma conectez la lumea mea interioara, nu gasesc nimic strain, nimic inexplicabil. Ceea ce pare a fi mai presus de mine, nu este, de fapt, decat o energie proprie care isi are radacinile in energia universala.
Spiritualitatea vorbeste mult despre a trai “in inima” ca si cum inima ar fi un punct de trecere inspre iluminare, ori, ca sa simplific lucrurile, inspre fericirea, linistea sau pacea pe care noi insine suntem capabili sa ne-o cream din interior.
Pentru a putea crea aceasta fericire, trebuie sa fim constienti de puterea noastra de creatie, ca si parte componenta a proprii puteri interioare.
Cineva care se agata de factori exteriori, cineva care are credinta ca fericirea lui depinde de oameni, lucruri, conjuncturi, cu greu va reusi sa se vada pe sine un creator si, astfel, sa dea viata visurilor sale pentru ca mereu va trai cu teama si cu sentimentul insuficientei.
Atunci cand simti ca nu iti esti de ajuns, ca nu poti si ca nu depinde de tine, vei avea tendinta sa te pui in plan secund in viata ta, pentru ca mai important va deveni sa ii multumesti pe altii, care, astfel, speri ca vor face pentru tine ceea ce crezi ca tu nu ai putea face. Si tot ei vor deveni responsabili de felul in care te simti, de implinirile sau dezamagirile tale.
A-ti crea fericirea din interior implica in primul rand a intelege cum si de ce functionezi in felul in care o faci si a-ti asuma responsabilitatea in totalitate pentru viata ta, tocmai in ideea ca evolutia vine prin cunoastere si, mai ales, constientizare.
Daca nu constientizezi, nu ai ce sa schimbi.
Solutia nu este niciodata sa incerci sa ii schimbi pe altii, pe aceia pe care i-ai inzestrat cu responsabilitatea propriei fericiri, ci sa schimbi ceva in tine.
Odata ce schimbarea interioara va avea loc, acest lucru se va reflecta si in exterior. Daca schimbi o componenta a unui sistem, intregul sistem se va schimba.
Armonizarea interiora nu se poate atinge decat pas cu pas.
Fiinta umana este infinit de complexa prin felul in care se consteleaza sub toate aspectele sale. Lipsa de armonie intre minte, trup si “suflet”, insuficienta cunoastere de sine, lipsa de credinta in propria persoana, neconstientizarea, negarea sau folosirea in mod distructiv a puterii interioare, dependentele fizice, psihice sau emotionale care de cele mai multe ori sunt doar o consecinta a celor exprimate mai sus, cauzeaza majoritatea problemelor cu care se confrunta oamenii.
O minte haotica, lipsita de claritate, nestructurata si irationala va cauza intotdeauna trairi haotice pe care cu greu vom reusi sa le intelegem, sa le luam in stapanire si sa le transformam.
Necunoasterea propriilor valori, dorinte si motivatii, neconstientizarea tiparelor de gandire, simtire si comportament, neasumarea responsabilitatii, asteptarile nerealiste, ne vor determina sa traim inconstient, si automat ne vor duce la suferinta caci ne vom trai viata fara a fi conectati cu adevarat la noi insine.
Cei care imbratiseaza “spiritualitatea” si doresc sa sara peste niste etape ale propriei evolutii, vor ajunge sa nege importanta lucrurilor materiale insa in acelasi timp se vor simti frustrati de lipsa lor, vor ajunge sa sustina ca mintea ne este dusman insa fara a constientiza ca la fel de bine ne poate fi si prieten daca invatam sa o controlam si sa o folosim inspre binele nostru, ca egoul adica eul sau personalitatea reprezinta un mare obstacol in calea “fericirii supreme” sau linistii interioare, si vor incerca, asadar, sa se “debaraseze” de cine sunt ei din acest punct de vedere, mintindu-se pe sine si negandu-si slabiciunile si vulnerabilitatile, in loc de a le acepta si depasi.
Elevarea spirituala nu presupune renuntare la ceea ce ai ajuns tu sa fii pana in acest moment ori renegarea sinelui, ci acceptarea tuturor fatetelor tale, chiar si a celor intunecate, tocmai in ideea de a le depasi ori transforma in ceva superior. Presupune constienta si constientizare.
Elevarea spirituala ar putea fi un fel de a te simti fericit prin tine insuti. Iar ca sa fii fericit prin tine insuti trebuie sa stii cine esti TU iar asta implica a te accepta in totalitate, a-ti accepta atat partile intunecate cat si cele luminoase.
Elevarea spirituala presupune a-ti accepta umanitatea si a o transcende, nu a o fenta.
A trai in inima inseamna a trai constient, a fi treaz, a intelege cum functionezi si de ce functionezi asa.
Inseamna a-ti confrunta fricile, a nu te lasa coplesit de ele, a face ceva pentru ca maine sa fii mai bun decat azi, chiar daca asta inseamna sa lucrezi cu mintea ta.
A trai in inima nu inseamna a-ti uri mintea, ci a face pact cu ea. O minte haotica nu are cum sa creeze premisele necesare pentru o evolutie spirituala. Iar cei care s-au debarasat de nevoile lumesti, ca etapa implicita a elevarii spirituale, in sensul de non-atasare de ceea ce ne ofera placere din exterior, au reusit sa faca asta pentru ca si-au disciplinat, in primul rand, mintea.
Elevarea spirituala implica armonie intre minte, trup si emotie pentru ca si noi, de asemenea, functionam ca un intreg.Si mai implica, de asemnea, o deschidere catre interior.
Atunci cand esti deschis inspre interior, poti cobori in profunzimile fiintei tale.
Atunci cand esti in centru, poti sa mergi oriunde fara teama.
Cand dispare teama, poti crea.
…Un alt fel de a visa…
Ma gandeam oare cum ar fi sa existe undeva o lume in care Fiintele sunt create dintr-o energie superioara, care vibreaza la cote mai inalte decat aici, pe Pamant.
Si aceste Fiinte sa poate lua orice forma doresc, in functie de ceea ce gandesc si simt.
Oricum afectivitatea lor ar fi mult mai complexa decat a noastra si nu ar depinde de un sistem limbic ci de o “minte” care s-ar extinde in toata Fiinta lor. Si-ar putea crea orice trairi doresc si nu ar mai fi limitati de ceea ce percep prin simturi, deoarece tot ei si-ar crea si simturile, si ar putea crea oricate doresc.
Ar avea putere nemarginita de creatie, dublata de o infinta intelepciune.
Asa cum noi simtim bucuria sau tristetea intr-un fel anume, ei ar simti-o in nenumarate feluri. Bucuria sau tristetea s-ar ramifica in “sub-emotii”. Daca pentru noi bucuria ar fi roz, pentru ei bucuria ar putea fi reprezentata de alte culori si nuante de roz pe care nici macar nu ni le putem imagina. Ca sa intelegem cum ar simti ei ar trebui sa vedem mai multe culori decat suntem capabili sa vedem noi acum. Asadar,nu s-ar mai grabi in a-si crea trairi, ci le-ar alege constient, pentru ca si-ar da seama cu adevarat de implicatiile si consecintele lor.
Si-ar putea transpune in exterior realitatea lor interioara sau ar putea trai numai in interior. Ar fi “muncitorii”, adica cei care dau o forma exterioara interiorului, si “artistii”, cei care aleg sa expuna in interior. Oricum ar fi, munca este egala, ceea ce face diferenta este dorinta de a te exprima intr-un fel sau altul. Cei care ar alege sa traiasca in interior nu s-ar simti nicidecum izolati pentru ca, oricum ar fi, nu ar alege sa asocieze “izolarea” cu singuratea.
Daca majoritatea oamenilor se simt incompleti sau goi si cauta sa se intregeasca prin relatii sau munca sau dependente, aceste fiinte nu ar trebui sa caute in exterior propria lor intregire pentru ca s-ar unifica cu sine prin propria putere interioara. Asa cum indragostitul se simte intregit atunci cand se uneste cu cel pe care-l iubeste, sau copilul mic se simte intregit in bratele mamei, tot asa aceste fiinte s-ar simti complete prin conexiunea cu sine insele si ar experimenta conexiuni cu alte fiinte cu scopul de amplificare a plenitudinii.
Astfel, conexiunile dintre fiinte nu s-ar mai baza pe a cere pentru ca iti lipseste ceva si a astepta sa primesti, ci pe a oferi si a crea impreuna, potentandu-va reciproc puterea.
Ar trai tot timpul in prezent, pentru totdeauna, in functie de ce aleg ei cu mintea lor sa creeze ca si realitate.
Ar putea experimenta adevarul in forma pura, fara a distorsiona cognitiv realitatea, deoarece mintea lor ar fi mult prea constienta si lucida pentru a da curs “farselor”, iar realitatea nu si-ar crea-o numai din minte, ci din intreaga armonie a Fiintei lor.
Astfel, nu ar avea de ce sa se mai limiteze. Nu s-ar mai limita nici in iubire, nici in creatie.
Nu ar mai simti nevoia de a stapani si poseda o alta fiinta pentru ca nu ar mai simti goluri interioare sau frica- frica de abandon sau respingere, frica de a nu fi suficient de buni, care, automat duce la nevoi de confirmare si validare, la gelozie si invidie.
Astfel, pentru ei iubirea ar fi o stare de a exista si fiinta in lume , care ar avea la baza capacitatea si dorinta de a oferi din surplusul propriului Sine. Si pentru ca Sinele este nelimitat, ar fi capabili si dispusi sa ii iubeasca pe toti cei alaturi de care ar considera ca pot impartasi din propria Fiinta.
Si nu ar mai exista teama de a fi ranit, pentru ca aceasta teama exista numai atunci cand renunti la tine si te oferi celuilalt intr-o maniera inconstienta, ramanand dezgolit de propriul sine si asteptand sa te intregesti prin acesta, ca si cum el ar trebui sa iti ofere, la schimb, Fiinta lui pentru a te simti, intr-un final, complet.
Drept urmare, nu si-ar mai juca “sufletul” la “jocuri de noroc”. Oricum, care ar fi sansele sa isi recupereze investitita?
Cum ar fi oare sa existe o astfel de lume?