Singurătatea, grea povară…

Așa să fie oare? Există cumva un stigmat în societatea noastră pus asupra celor singuri, în acest sens, asupra celor care nu se află în relații sau asupra celor care nu sunt căsătoriți. Există ideea conform căreia dacă nu te căsătorești până la o anumită vârstă ești un fel de ratat. Sau dacă nu faci copii. Cine îți mai aduce ție o cană de apă la bătrânețe?

De ce ar trebui să fie aceste lucruri un „must”? Oamenii sunt unici și diferiți, așadar, este absolut natural ca nu toți să-și dorească aceleași lucruri de la viață. Presiunile sociale și familiale te fac într-un fel să te simți vinovat și rușinat că nu ești și tu „în rândul lumii”, ca toți ceilalți. De ce nu ridici o casă?! De ce nu sădești un copac?! De ce nu faci un copil?! Ăsta să fie scopul general, universal valabil pentru toți? Cum ar putea să fie așa dacă suntem atât de diferiți? Acoperă banda zgâriată din fundal care îți repetă aceste lucruri și învață să-ți asculți vocea TA interioară! Orice faci din obligație nu are cum să te facă să te simți bine, fericit, împlinit sau împăcat cu tine însuți! Să presupunem că totuși faci un copil, pentru că ai o vârstă deja și pentru că așa „trebuie”. Dar, dacă tu în adâncuri nu îți dorești cu adevărat asta, ce mesaje crezi că ai putea să-i transmiți acelui copil? Cum te vei comporta față de el? Rolul de mamă nu îți permite să te porți urât pe față (sau poate că îți permite, în fond, tu îi trasezi granițele). Dar dacă nu îți permite, de comportamentul pasiv-agresiv ai auzit?

Singurătatea poate să fie o povară în momentul în care te simți un singuratic adică, părăsit, izolat. Cine te părăsește ? Cine te izolează ? De unde provin aceste trăiri emoționale asociate cu starea de singurătate? Nu cumva din mintea ta? Nu cumva tu dai conotațiile pozitive sau negative gândului de a fi singur? Cum ai putea aborda această situațe? Poți să te gândești fie că este îngrozitor, că ai nevoie de cineva pe care să te sprijini (de parcă nu ai avea tu însuți două picioare), care să te distreze și care, într-un fel, să te facă să uiți de viața ta lipsită de sens, fie poți să te gândești că acum, în această singurătate, indiferent de vârsta pe care o ai, poți să intri mai bine în contact cu tine însuți, să te cunoști mai bine și să redescoperi ce este cu adevărat important pentru tine, făcând abstracție de gura lumii. O relație se clădește având la bază personalitățile și ființele celor două persoane implicate. Adică aduci în relație ceea ce ești. Iar o relație armonioasă se clădește prin efort susținut (nu vine de la sine), dar nu este un efort în sensul de corvoadă ci în sensul de a pune câte o cărămidă, în fiecare moment, în mod asumat și din tot sufletul, conștient de ceea ce faci, la ceea ce reprezintă relația per ansamblu. Cărămida aceea este parte din construcția ta. Este făcută din același material.

Singurătatea poate să fie o povară în momentul în care toată viața te-ai luptat să fugi de ea. Fie pentru că ai crezut în ceea ce ai auzit în jurul tău : „Ce soartă e aceea fără bărbat/femeie și copii”? „Ce scop are omul în viață dacă nu lasă ceva în urma lui (copii)? și, astfel, te-ai zbătut să obții aceste lucruri, dar fără rezultat; fie pentru că, fiind atât de focusat pentru a bifa aceste obligații sociale, nu ai acordat importanță la ceea ce îți dorești tu cu adevărat. Poate că nici nu ai stat să-ți pui întrebări, să faci săpături și să îți asculți adevărata chemare. Astfel, ai devenit frustrat și neîmplinit, nemulțumit cu viața ta. Învață să faci diferența între gândurile tale autentice și ceea ce-ți dorești tu și gândurile pe care le-ai preluat de la alții (mama ta, tatăl tău, prietenii tăi) și pe care ai ajuns să crezi că îți aparțin. Aceste gânduri au tot crescut în mintea ta și au făcut pui, determinându-te să alergi “după cai verzi pe pereți”.

Eu nu cred că este bine sau că este rău să fii “singur”. Cred doar că fiecare om este diferit de un altul și că fiecare are dorințele și idealurile lui proprii, și consider că este extrem de important ca fiecare să trăiască după legea lui, adică să își construiască viața în funcție de cele mai autentice și profunde dorințe ale sale. Așadar, nu cred în rețete universale. Fiecare are dreptul și libertatea de a trăi exact așa cum își dorește.