Ce faci când simți că nu mai poți?

„Când simt că nu mai pot, mă opresc pentru câteva clipe și mă întorc la mine, la sinele meu autentic. Mă afund în interior și mă încarc. Oricât de pierdut aș crede că sunt, nu sunt. Încă îmi mai aparțin. Mă am pe mine și asta e cel mai important – că încă mă pot ancora în mine.

Când simt că nu mai pot, îmi aduc aminte de tot ce am învățat mai de preț în această viață. De cum am avut capacitatea de a-mi crea experiențele (deci pot să fac să se întâmple, chiar dacă înainte mi se părea că n-am nimic de-a face cu viața mea), cum am trecut prin ele și ce am învățat din ele. Continue reading

Haideți la război! (sau mai bine nu)

Războiul trebuie să fie unul dintre scopurile omului în viață. Al omului care duce o viață „falsă”. Al omului detașat de Sine. Al omului pierdut care caută să se întregească prin supunerea altora. Câtă adrenalină, câtă putere, câtă importanță! „Trebuie să merit să exist!”, își spune războinicul ce nu își mai poate găsi liniștea decât în exterior. Ca să mă simt important, voi porni un război. Ca să mă simt și mai important, voi ieși victorios. Cu orice preț, până când voi ajunge să plătesc prețul.

După această introducere dramatică, să intrăm în subiect. Continue reading

Ce sens găsim în moarte?

Uneori, oamenii pe care îi iubim mult, mult de tot, sau cei care ne-au ținut în brațe și ne-au învățat despre iubire, omenie, echilibru, frumusețe, integritate, curaj mor. Sau cei care, aparent, ne dau un sens în viață mor. Sau oamenii de care avem cea mai multă nevoie mor. Sau oamenii în care am investit mult din punct de vedere emoțional mor.

E nasol că scriu despre moarte și despre oameni care mor? Trebuie să fiu vreo deprimată sau ceva. Continue reading

Povestea vieții noastre

„Sunt un ratat pentru că am divorțat”. Pentru că nu sunt capabil să fiu iubit, să țin pe cineva lângă mine. Pentru că trebuie să ținem pe cineva lângă noi (cu sau fără voia lor ori a noastră). Altfel, suntem niște ratați.

„Sunt un incapabil pentru că așa mi-a spus mie tata… ca nu pot și că nu am cum să mă descurc de unul singur”. Iar eu am să-i demonstrez că pot. Voi rămâne singur toată viața și mă voi descurca într-un fel sau altul.

„Sunt nedemn de a fi iubit pentru că pe mine mama m-a abandonat (sau cel puțin așa am simțit eu)”. Iar eu am să-i demonstrez cu vârf și îndesat că merit să fiu iubit ori, dimpotrivă, că are dreptate. Sau adevărul va fi undeva, la mijloc. Continue reading

Puiul

Tu esti al meu. Ca nu degeaba te-am facut. Esti al meu sa-mi apartii, sa ma slujesti, sa ma servesti, sa ma avantajezi, sa ma faci sa dau bine, sa ma faci sa ma simt bine, mai bine, infinit de bine. Tu esti ce nu am fost eu niciodata. Tu vei fi ce eu am vrut intotdeauna sa fiu. Nu ma intereseaza ca nu-ti gasesti locul, locul tau e langa mine.

Dar ca asta sa se intample tu trebuie sa nu-ti dai seama de sforile care te tin inlantuit intr-o viata simbiotica cu a mea. Te-am prins in colivia noastra de aur. Unde vrei sa zbori, tu, puiule? Si de ce ai vrea sa zbori? Dar stai linistit, puiule, ca si daca vei vrea sa cobori, nu-ti voi permite. Continue reading

Suntem o familie mare și iubitoare!

Interesant este cum oamenii sunt ipocriți, pentru că se căsătoresc din interes ori se căsătoresc deși nu se iubesc și nu sunt compatibili, pentru că așa trebuie ori să le facă pe plac părinților care au așteptări. Iar apoi se plâng că nimic nu merge în relația lor iar celălalt trebuie să fie întotdeauna de vină. Își găsesc amanți, se refugiază în muncă ori se dedică cu totul copiilor.

Încă nu se gândesc la despărțire pentru că au impresia că ar fi niște ratați dacă ar divorța și că cei din jur i-ar critica, pentru că din punct de vedere logistic lucrurile s-ar complica, pentru că le este teamă de ce va spune lumea; încă mai cred că lumii îi pasă în vreun fel de ei, de trăirile lor, de problemele lor, de viața lor. Lumea “zice ce zice” pentru că are gura mai mare decât filtrul gândirii.
Continue reading

Sunt un om spiritual!

Sunt un om spiritual. Am renuntat la Ego (adica la eul, la personalitatea mea) pentru ca asa am citit eu ca este bine sa faci. Nu mai am nevoi si nici frustrari. Chiar daca nu am bani de chirie, asta nu ma frustreaza. Chiar daca sunt respins, asta nu ma frustreaza. Cei care ma resping pur si simplu nu ma inteleg. Sunt mult sub nivelul meu.

Sustin ca imi place o viata simpla pentru a rationaliza faptul ca nu am taria, determinarea sau disponibilitatea necesare sa imi urmez obiectivele si visurile. Insa ii invidiez pe cei care au si fac. Dar imi spun ca sunt niste robotei angrenati in conspiratiile acestea corporatiste. Vai si-amar de ei. Niste sclavi. Nu liberi ca mine.
Continue reading

Lucruri pe care aparent trebuie să le faci în viață

Trebuie să faci pe plac altora, tot timpul, și niciodată să nu spui „nu”, pentru că i-ai dezamăgi, și ei ce-ar mai crede despre tine, și dacă nu te vor mai plăcea, și dacă te vor respinge, și dacă…

Trebuie să asculți întotdeauna de sfaturile altora, mai ales dacă nu le soliciți. Alții știu oricum mai bine decât tine cum ar trebui să-ți trăiești viața.

Trebuie să taci, să nu-ți spui punctul de vedere dacă nu ești de acord cu alții ori dacă alții îți încalcă granițele și limitele personale. Altfel, ești un impertinent egoist. Continue reading

În vis, cu Mara

Aveam un sentiment ciudat, cum că timpul se comprimă și devine o pastilă pe care urma s-o înghit și sa mă poarte înspre alte universuri, ori înspre alte dimensiuni ale sinelui. Îmi doream să curgă eternitatea prin mine și să o privesc ca și cum aş sta pe malul unui râu și aş arunca cu pietre-n apă să fac valuri, să treacă timpul. Îmi doream să mă apun odată cu soarele, contopindu-mă cu marea, devenind în sfârșit ceva, ceva demn de privit. Îmi doream „să ies din mine” și să mă transform într-un tablou, un tablou apocaliptic al reîntregirii, iar ea să mă privească, stingheră și mahmură de pe mal, și să se prăbușească dezolant în fața operei de artă care i se revela. Continue reading

De pe la noi…(Interzis minorilor si celor care inca mai au varsta emotionala aferenta)

Suntem rai, agresivi si egoisti. Instinctul de agresivitate si cel sexual este innascut din motive evolutioniste lesne de inteles. Pe parcursul evolutiei umanitatii am fost obligati sa ne temperam si sa ne cenzuram aceste instincte. Insa, in ciuda evolutiei, nu am invatat neaparat si cand. Sarim la bataie, iscam scandaluri si pornim razboaie din cele mai puerile motive. Pentru ca ne simtim lezati in orgoliu, pentru ca luam unele lucruri mult prea personal, pentru ca vrem sa ne demonstram suprematia.

Violam.

Suntem capabili sa torturam animale ori alte fiinte neajutorate pentru ca in micimea noastra, pret de cateva secunde, ne simtim mici Dumnezei. Noi avem puterea si dreptul de a decide asupra destinului unei alte fiinte. Suntem capabili sa ranim ori sa ucidem pe altcineva „din dragoste” ori din gelozia nascuta din prea multa dragoste, nu-i asa? Continue reading