În principiu, ne naștem liberi. Dar nu ne simțim liberi tot timpul. Ne atașăm măști din gânduri și majoritatea acțiunilor ne sunt sponsorizate de frică. Nu spunem ceea ce gândim, nu facem ceea ce ne dorim, ne lăsăm copleșiți de regrete și vinovății imaginate.
Cum ar fi dacă am fi impecabili în tot ceea ce spunem? Adică să vorbim deschis, integru, exprimând doar ceea ce gândim cu adevărat. Să nu mai bârfim, să nu mai defăimăm, să nu mai folosim cuvinte depreciative împotriva propriei persoane. Să nu mai mințim, să nu mai facem promisiuni deșarte. Chiar și fără să ne dăm seama, ele pot produce rău altora. “Cuvântul nostru este magie pură, iar folosirea lui greșită este magie neagră”, spune Miguel Ruiz în cartea sa “Cele patru legăminte”. Dacă îi spui unei persoane în mod repetat că nu este capabilă, ea va ajunge să creadă asta, iar apoi vor urma mulți ani de suferință și luptă pentru a se elibera de această credință. Dacă toți suntem ceea ce suntem, adică oameni, înseamnă că în fiecare dintre noi există ceva bun. Acest “bun” poate fi scos la iveală prin încurajări și prin credința sinceră că acel om poate. Nu ajută la nimic să îl critici, subliniindu-i astfel lipsurile. Aceste lipsuri pot fi comunicate într-o manieră asertivă, nu prin denigrare.
Cum ar fi dacă nu am considera nimic ca fiind personal? Pentru a înțelege aceasta, ar fi bine să înțelegem că oamenii nu sunt decât o reflexie a lor înșiși. Ceea ce fac și spun cei din jurul nostru reprezintă o proiecție a propriilor realități. Fiecare dintre noi are o modalitate unică de a privi lumea, fiecare dintre noi îi privește pe ceilalți prin prisma propriilor prejudecăți. Acțiunile noastre nu determină întotdeauna comportamentul celorlalți. Există lucruri care țin de noi și pentru care suntem responsabili și lucruri care nu țin de noi și pentru care nu suntem responsabili. Nu lua personal ceea ce spun și fac ceilalți dacă aceste acțiuni sau cuvinte îți produc nefericire inutilă. Nu sunt despre tine, sunt despre ei înșiși.
Cum ar fi dacă nu am mai face presupuneri inutile? Dacă am comunica clar cu ceilalți, am întreba când nu am înțelege ceva și am întreba până am fi lămuriți. Presupunerile crează dramă în mod inutil! Dacă presupunem că știm ceea ce gândesc ceilalți fără a verifica în prealabil vom trage concluzii greșite referitoare la comportamentul și acțiunile lor. În spatele comportamentului și opiniilor lor se pot afla motive diferite.
Cum ar fi dacă am face întotdeauna ceea ce ne stă în putere? Nimeni nu vrea regrete ori să se chinuie cu întrebări de genul: “Cum ar fi fost dacă?” Acționează așa cum ești acum, cu datele care îți stau la dispoziție. Am putea evita, astfel, procesele de conștiință și autoînvinovățirile inutile. Nu suntem întotdeauna la potențialul nostru maxim deoarece pot interveni circumstanțe necontrolabile/nefavorabile dar nu cred că aceasta ar trebui să fie o barieră pe care să ne-o impunem sau o scuză pentru a nu acționa, până la urmă, pentru dorințele noastre (pe care le ascundem în dulap uneori pentru că nu mai avem chef de nimic). Care sunt lucrurile care contează? Oricare ar fi ele, adevărul este că îți dorești cu ardoare să le obții și să le păstrezi. Și asta se poate doar prin efort cinstit! Adică să fii onest cu tine însuți și să te ții de plan.
