Despre perfecționism

„Perfecționismul este vocea asupritorului, dușmanul oamenilor. Te va limita și înnebuni toată viața deoarece reprezintă principalul obstacol dintre tine și prima ta ciornă nereușită. Cred că perfecționismul se bazează pe credința obsesivă că dacă acționezi cu suficientă precauție, ocolind sau pășind pe fiecare piatră așa cum trebuie, vei reuși să nu mori. Adevărul este că oricum vei muri și o mulțime de oameni care nici măcar nu sunt atenți pe unde pășesc vor ajunge să facă mult mai multe lucruri și chiar mai bine decât tine, și se vor mai și distra făcându-le”

Frica de eșec este unul dintre factorii care te poate împiedica să îți asumi 100% responsabilitatea pentru viața ta. De teamă că o să eșuezi, nici nu îți vei asuma să faci ceea ce îți dorești și visezi. Vei trăi cumva într-o stare de pasivitate. Dacă lucrurile merg bine, e perfect, dacă nu…vei continua să aștepți ca lucrurile să se îndrepte. A-ți asuma eșecul înseamnă a-ți asuma să acționezi într-o direcție sau alta fără să știi care va fi rezultatul, însă cu toate acestea, să faci tot ce ține de tine ca acesta să fie unul pozitiv. Și să ai încredere că vei reuși, și chiar dacă nu vei reuși să fii ok și cu asta- să reevaluezi situația și să îți optimizezi strategiile ori să alegi altceva ce ar fi mult mai potrivit pentru tine.

În situația descrisă mai sus, un rol important îl poate juca perfecționismul ca și trăsătură dobândită, căci nimeni nu se naște cu ideea de a a urma un ideal al perfecțiunii. Copiii, când sunt mici, sunt naturali. Și se simt perfect așa. Însă odată cu educația și influența socială și familială, starea de a fi împlinit cu tine așa cum ești, de a te simți perfect așa cum ești, se transformă într-o goană după a fi „perfect” în acord cu standardele celorlalți. Și atunci te pierzi pe tine și e ca și cum toată viața ai alerga pentru a regăsi acea stare subiectivă de perfecțiune, de împlinire sau de „eu sunt ok” cu care te-ai născut.

Pentru perfecționiști, orice ar face nu este de ajuns, nu este suficient de bine. Trăiesc într-o continuă angoasă existențială că nu sunt suficient de buni sau că ce fac nu este „așa cum ar trebui să fie”, iar standardele după care se ghidează sunt nerealiste și iraționale.

Partea pozitivă a perfecționismului este că îți oferă un impuls sau mai degrabă o motivație de a săvârși totul cu implicare și dedicație, pentru a ajunge la cele mai bune rezultate, și asta pentru că imaginea și stima de sine sunt puse în joc, și aș zice chiar propria existență psihologică.

Partea negativă este că perfecționiștii vor alerga toată viața, sau cât timp vor avea accentuată această trăsătură, după niște idealuri pe care nu le vor atinge niciodată, ceea ce le va cauza o anxietate puternică atunci când se vor gândi să inițieze…ceva, orice. De aceea pot deveni foarte precauți în a-și asuma riscuri- a risca înseamnă a nu avea control că lucrurile vor ieși perfect sau că cel puțin vor merge în direcția visată.

Teama de eșec este cea mai mare teamă a perfecționistului. Acesta poate suporta un anumit nivel de critică- pe care deseori o asociază cu eșecul (și asta depinde și de nivelul dezvoltării personale), atâta timp cât critica respectivă îl motivează să depună și mai mult efort pentru a-și atinge idealurile.

Când critica este prea agresivă, îl va destabiliza deoarece la nivel inconștient vor apărea următoarele gânduri „Dacă am greșit atât de mult, înseamnă că nu sunt bun de nimic, înseamnă că nu merit să trăiesc.” – Perfecționismul poate apărea ca un mecanism de apărare sau ca o necesitate de a compensa o imagine și o stimă de sine scăzute. Pentru că te simți fragil pe interior și simți că nu valorezi prea mult ori nu îți cunoști adevărata valoare, pentru a reduce anxietatea cauzată de aceste credințe, vei face tot posibilul să atingi anumite standarde ale perfecțiunii, deoarece vei găsi în aceasta o salvare- e ca și cum te-ai refugia într-o utopie care îți oferă iluzia puterii.

Sunt mulți factori care contribuie la dezvoltarea acestei însușiri și cei mai mulți provin din copilărie. De exemplu, sunt părinți care au pretenții exagerate și nocive de la copiii lor, provenite din propriile frustrări, pentru că doresc să se împlinească prin ei și, astfel, le impun anumite feluri de a fi și a se comporta – „dacă eu nu am reușit, reușeste tu”, sau pentru că ei înșiși sunt niște perfecționiști, neîmpăcați și nemulțumiți cu felul lor de a fi și cu ceea ce au, care aleargă în neștire după mai mult și mai mult, însă acel mai mult sau mai bine nu le va aduce niciodată împlinirea deoarece o problemă interioară trebuie să își găsească rezolvarea tot în interior.

Chiar dacă felul în care ai fost crescut sau educat a influențat dezvoltarea acestei trăsături, acum stă în puterea ta să schimbi ceva.

Cum poți face asta?

Schimbă-ți gândurile critice cu unele mai realiste care să te ajute. De exemplu „Chiar dacă greșesc asta nu înseamnă că sunt un ratat ori că am eșuat. Toată lumea greșește însă haide să văd ce pot învăța din asta.”

Stabilește-ți un nivel al imperfecțiunii pe care îl poți tolera- dacă standardele tale sunt nerealiste stabilește-ti gradual alte standarde cu care să te simți confortabil. Gândește-te în mod obiectiv dacă a depune eforturi pentru a atinge un standard nerealist îți va aduce mai multe beneficii decât a-ți reevalua criteriile.

Încearcă să vezi lucrurile și dintr-un alt punct de vedere- ai putea considera că ești delăsător pentru că, într-o zi, ai reușit să realizezi numai jumătate din cât ți-ai propus. Însă sunt și astfel de zile pentru că uneori intervin situații neprevăzute sau pentru că obiectiv vorbind, nu ai fost capabil să faci asta. Dacă altcineva s-ar afla în situația ta, la fel de aspru l-ai critica si pe el, la fel ai gândi și despre el?

Privește situațiile în perspectivă- poți ajunge foarte ușor să te pierzi în detalii, însă analizează cât de mult contează anumite detalii pe care îți consumi energia și timpul în raport cu scopul tău sau cu rezultatul final.

Nu mai amâna- nu o să vină niciodată momentul acela perfect în care să începi să faci ceea ce îți dorești și visezi de atâta timp. Acceptă că asta vrei să faci, fă-ți un plan, dă-ți un termen, prioritizează-ți sarcinile, gândește-te ce resurse interioare sau exterioare ai nevoie și cum le poți obține și care sunt acțiunile pe care le poți face în fiecare zi. Sarcina ta este să îți atingi scopul, nu să faci totul „perfect” ori să aștepți să fie totul „perfect” pentru a începe.

Îndrăznește să greșești și să îți asumi greșelile- ceea ce înseamnă, îndrăznește să trăiești! Dacă îți schimbi felul în care te raportezi la tine, greșelile nu ți se vor mai părea catastrofale iar temerile tale vor începe să se diminueze.

Mirela Botezatu

1 Comment

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *