Despre iubire

Daca ni se pare mai simplu sa fim iubiti si sa iubim decat sa fim singuri, atunci ar trebui sa ni se para usoara si acceptarea solitudinii. De ce am resimti-o ca pe o problema?

A iubi presupune a fi constient de faptul ca iubirea nu este conditionata de cineva din exterior, ci de ceea ce se afla in interiorul nostru.

Daca iubim pe cineva pentru ca….si dintr-o data nu-l mai iubim pentru ca…inseamna ca nu iubim ci doar avem nevoie de acel cineva sau de ceea ce el ar putea sa ne ofere.

Iubirea este o energie care vibreaza in interiorul nostru la intensitati mai reduse ori mai ridicate in functie de cat de in contact suntem cu noi insine, in functie de cat de mult ne pasa de propria persoana.

Iubirea fata de un altul nu are cum sa depaseasca iubirea de sine deoarece iubirea pe care le-o oferim altora izvoraste din iubirea pe care o continem in interior.

Pentru a putea oferi ceva altcuiva, trebuie in primul rand ca noi sa continem/sa avem acel ceva.

In momentul in care intri in contact cu IUBIREA din INTERIOR nu ai cum sa te mai simti singur. Esti “plin de tine” in cel mai bun sens al cuvantului si, astfel, poti oferi din prea-plinul tau altora.

Atunci cand nu te simti bine cand esti singur si astepti o salvare din exterior (prin compania altor persoane) iti creezi o frumoasa iluzie cum ca ceilalti ar fi responsabili de linistea, fericirea si “umplerea” golurilor tale și poți foarte ușor să cazi în capcana relațiilor toxice.

A accepta in viata ta oameni toxici este ca si cum ti-ai construi casa in jurul unui copac si te-ai plange ca nu poti trai in liniste pentru ca pica frunze, zboara pasari ori se aduna gâze. Degeaba te revolti si dai vina pe frunze, pasari sau gâze pentru deranjul din casă, deoarece problema este însuși copacul.

Cu fiecare zi îți vei consuma energia în a face curățenie, însă a doua zi va fi, poate, de două ori mai mult haos și o vei lua de la capăt. Soluția nu este să mături frunzele în fiecare zi, consumându-te, astfel, pe tine, ci să înlături copacul, să smulgi răul din rădăcină ori să îți construiești casa în altă parte.

Oamenii toxici sunt cei care, prin prezența lor în viața ta, contribuie la diminuarea bunăstării personale. Cei alături de care ajungi să te simți mai puțin decât ești.

Dacă pentru tine prezența unui om nu este nici neutră, nici pozitivă, ci dimpotrivă, negativă, indiferent de felul prin care se întâmplă asta, de ce îi mai permiți să facă parte din viața ta? Care este scopul mai exact? Și oare acest scop își merită cheltuielile si investitiile?

In iubire cresti, te dezvolti, esti mai bun decat ieri. In iubire te simti liber sa fii tot ceea ce simti sa fii. De aceea iubirea nu constrange si nu creeaza inchisori.

Daca te simti ca un prizonier in relatia ta, ma intreb oare daca nu cumva acea inchisoare a fost construita cu acordul tau, fie pentru ca te simteai lipsit de putere sa alegi o alta cale ori sa te opui, fie pentru ca te-ai iluzionat ca ceea ce construiesti nu este o inchisoare, ci un palat.

Inchisoarea in care traiesti nu este nici o dovada a iubirii de sine, nici o dovada a iubirii celuilalt, pusa pe seama protectiei, “idealului familial” sau a ideii ca “eu stiu mai bine ce e bine pentru tine”, ci este o dovada a nesigurantei de sine, atat din partea paznicului devenit agresor cat si a prizonierului devenit victima.

“Prizonierul”, pentru ca se simte lipsit de libertate de expresie si actiune, ajunge sa se indoiasca de sine, sa se simta neputincios si neincrezator in propriile forte si isi preda puterea in exterior, agresorului sau. Iar atunci cand simte ca viata sa nu mai depinde de el, este la mila altora.

Constrans de situatie, ajunge sa se simta o victima neajutorata si sa se multumeasca cu ceea ce agresorul lui este dispus sa ii ofere. Ajunge sa se ataseze de el. Daca il tine flamand 5 zile la rand, in a sasea zi, cand o sa ii aduca o farfurie de mancare, o sa ii multumeasca si o sa il iubeasca pentru asta.

“Paznicul”, de ce ar simti nevoia sa fie mereu in garda? Pentru ca ceva din el depinde de prada pe care a cucerit-o si inlantuit-o. Lanturile acelea ii confera lui sentimentul omnipotentei, a unei puteri iluzorii, caci cine ar mai fi el fara prada sa?

In aceasta situatie, este inutil ca prizonierul sa invinovateasca paznicul. El poarta o cheie, insa dublura este la tine.

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *