Cum aș putea să fiu fericit?

Fericirea este unul dintre idealurile cele mai de preț ale omului. Într-un fel, este idealul suprem. Însă, de cele mai multe ori, oamenii nu știu ce înseamnă fericirea pentru ei sau ce i-ar face fericiți. Poate pentru că se cunosc prea puțin, poate pentru că urmează o cale ce nu le aparține, poate pentru că definiția propriei fericiri a fost scrisă de alții, poate pentru că nu își doresc să se confrunte cu ei înșiși și să fie sinceri pentru că…adevărul doare. Cunoaștem cu toții această expresie, nu?

Adevărul doare pentru că atunci când trăiești mult prea mult timp în iluzie, căderea în realitate te poate sfărâma. Însă, mai apoi, adevărul restructurează pentru că îți oferă un punct de renaștere acurat. Alegem să trăim în iluzii pentru că, de fapt, ceea ce ne doare este realitatea și, ca să fiu mai exactă, percepția noastră asupra realității.

Oamenii se pot îndepărta de fericire pentru că funcționează după principiul “evitarea durerii și căutarea plăcerii”. Și, chiar dacă fericirea s-ar putea defini printr-o serie de momente plăcute, eu mă gândesc că, de multe ori, plăcerile noastre sunt autodistructive, iar autodistrugerea nu are cum să ne facă să simțim fericire. Perseverența în autodistrugere, ca și consecință a unui Eu destructurat sau haotic, ca și consecință a neasumării responsabilității pentru propria ființă, ca și consecință a unor traume neasumate și nerezolvate, a unor răni încă sângerânde, nu are cum să ne conducă înspre lumină și fericire. Ne sacrificăm pe altarul unor plăceri de tip anestezic pentru că ne este mult prea teamă să ne trezim, să ne asumăm schimbarea și să ne urmăm vocea interioară.

Oamenii nu știu cum să fie fericiți. Sunt mult prea focalizați pe “cum”. Fericirea, dacă o gândești prea mult, devine monstruoasă. În fericire contează mult prea puțin „cum să fac”. Ceea ce contează este „cum sunt”, pentru că din ce si cum suntem noi, facem să se întâmple.

***
„Sunt fericit atunci când mă simt iubit și iubesc, orice ar însemna iubirea pentru mine. Fericirea mea este familia mea, partenerul meu, copiii mei, sau cred că ar putea fi. Pentru ei trăiesc, ei sunt scopul meu în viață, sau ar putea fi. Mă simt important pentru că aparțin. Eu contez.”

„Sunt fericit atunci când îi pot ajuta pe alții, când dăruiesc. Asta mă face să mă simt un om util și bun. Într-un fel pe care nu vreau să mi-l recunosc, mă plasez deasupra lor. Asta mă face să mă simt important. Eu contez.”

„Mă simt fericit atunci când creez și mă bucur de creația mea – atunci simt că am un sens și un scop, exprimându-mă pe mine prin roadele activității mele. Îmi aduc contribuția în lume făcând ceea ce mă împlinește. Oamenii se bucură de creațiile mele. Asta mă face să mă simt important. Eu contez.”

„Mă simt fericit atunci când distrug sau fac rău. Fericirea sau bunăstarea altora depinde de bunăvoința mea. Eu am puterea. Asta mă face să mă simt important. Eu contez.”

„Mă simt fericit atunci când depășesc un obstacol, când înving un “dușman”, când reușesc să depășesc o suferință. Mi-am demonstrat că sunt puternic. Acum pot răsufla ușurat. Asta mă face să mă simt important. Eu contez.”

Iar lista poate continua.

Eu consider că fericirea este strâns legată de capacitatea de a-ți împlini destinul, de a-ți urma scopul, de sensul pe care i-l dai vieții tale. Iar sensul și scopul nu-ți este dat. Acela depinde numai de tine pentru că tu ți-l făurești cu fiecare gând (conștient sau inconștient), cu fiecare alegere. Iar plin împlinirea destinului înțeleg rezultatul alegerilor și deciziilor tale. Faci alegeri în concordanță cu gânduri care îți răpesc din putere, cu trăiri negative, cu fricile și rănile tale, acestea îți vor făuri destinul. Alegi, în ciuda faptului că ți-e greu și că te doare, să îți dai o nouă șansă, acela ți-e destinul.

Însă mulți oameni se simt lipsiți de putere și simt că ei nu contează, că au prea puține de spus în privința vieții lor. Se pot considera niște marionete în mâinile sorții, ale altor oameni, regimurilor de guvernare, timpurilor în care trăiesc. Se pot considera victime ale unor forțe mai presus de ei, ale propriilor familii, victimele propriilor povești de viață sau ale istoriei.

Odată ce îți asumi responsabilitatea asupra vieții tale, din marionetă te transformi în păpușarul șef al propriei vieți iar din victimă în învingător. Iar asta nu înseamnă că prin această repoziționare îi vei transforma pe ceilalți în marionete sau în victime. Nu, înseamnă că, din nou, poți alege de care pol al puterii proaspăt conștientizate te vei afla – cel negativ sau cel pozitiv.

Fericirea este la un gând distanță. Fericirea este la o alegere distanță.

Tu cum alegi să te trăiești pe tine însuți? Tu cum alegi să-ți trăiești viața?

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *