Conflictele în relația de cuplu. Ce se poate face?

shutterstock_62907652_1-480x320Mare parte din problemele dintr-o relație de cuplu sunt cauzate de o comunicare defectuoasă ori de lipsa comunicării dintre cei doi parteneri.

Alte cauze sunt lipsa de compatibilitate la nivel de credinte si valori, viziuni diferite ori chiar opuse despre lume si viata, planuri diferite de viitor, aspiratii si dorinte care se bat cap in cap. În acest caz, cu greu partenerii vor reuși să se înțeleagă ori să ajungă la un consens. Dacă eu îmi doresc ceva iar tu altceva, dacă eu nu rezonez cu felul tău de a percepe lumea și viața, dacă avem planuri diferite de viitor și, cu toate acestea, din diferite motive, aleg sa ma autoamagesc si îmi doresc să rămân în această relație, deși prezenta ta în viața mea îmi aduce mai multe minusuri decât plusuri, mă voi vedea nevoit să fac diferite compromisuri și sacrificii pentru a menține o armonie care este, bineinteles, temporară și de suprafata.

Însă cu fiecare renunțare voi acumula frustrări și resentimente și îmi voi crea speranțe și așteptări că tot efortul meu va fi recompensat la un moment dat. Iar când voi constata că toate sacrificiile mele au fost in zadar, mă voi simti rănit și trădat și voi dori să te fac să plătești și, astfel, va incepe un război al orgoliilor care ne va consuma energia în mod inutil amândurora.

In acest caz, solutia nu este a da curs luptelor de putere ci a avea întelepciunea de a te detasa de ceea ce îți cauzează mai multă suferintă decât fericire, mai multa tristete decat bucurie.

Insa, daca exista compatibilitate, iubire si respect dar totusi constat că certurile și conflictele fac parte din tabloul nostru relational, poate fi vorba efectiv despre faptul ca inca nu mi-am dat seama care este modalitatea cea mai eficienta de a te face sa percepi si sa intelegi punctul meu de vedere, nemultumirile sau ceea ce imi doresc eu.

Iar aici intervine comunicarea asertivă. Ce înseamnă acest lucru?

  • Înseamnă a-ți spune ceea ce gândesc și simt într-o manieră autentică și sinceră care implică un respect ridicat atât față de mine cât și față de tine.
  • Înseamnă a-ți respecta și a fi dipus să-ți înțeleg punctul de vedere chiar dacă nu sunt de acord cu el.
  • Înseamnă a-mi asuma responsabilitatea pentru ceea ce gândesc și simt, fără a te învinovăți pe tine pentru asta.
  • Înseamnă, în primul rând, să identific problema la mine și mai apoi la tine, să vin cu soluții, să te întreb dacă ești de acord cu acele soluții, să te întreb cum vezi tu situația, care este punctul tău de vedere, care dintre soluțiile expuse de mine sunt dezirabile pentru tine și ce alte soluții vezi tu, pentru ca mai apoi să decidem dacă putem sau nu să ajungem la un consens.
  • Înseamnă să îți pot cere orice, însă fără a pretinde nimic. Când pretinzi în loc să ceri cu simplitate și ești refuzat, vei fi trist sau furios deoarece considerai că ești îndreptățit să primești.
  • Înseamnă să fiu dispus să accept un refuz la fel de bine cum pot accepta un răspuns pozitiv.
  • Înseamnă să expun într-o manieră obiectivă faptele, evitând judecățile și interpretările.
  • Înseamnă să exprim clar ceea ce îmi doresc însă fără a impune, fără a te șantaja emoțional ori manipula, fiind pregătit să mă confrunt chiar și cu un refuz. Iar dacă mă confrunt cu un refuz să spun ceea ce am de gând să fac pe mai departe.

În momentul în care ne confruntăm cu probleme relaționale, suntem înclinați să ne lăsăm pradă emoțiilor, deoarece am investit din punct de vedere afectiv în acele relații. Însă instabilitatea, exploziile sau fluctuațiile noastre emoționale nu vor rezolva nicidecum problemele. În schimb, o abordare rațională ne poate ajuta să vedem mai clar lucrurile, să ne detașăm cel puțin pe moment de problemă, și, astfel, vom fi mult mai dispuși în a căuta și găsi soluții.

Până la urmă, orice problemă are cel puțin o soluție, însă depinde de noi dacă vom avea disponibilitatea de a căuta acele soluții, ori dacă ne vom afunda în problemă.

Tu ce alegi?

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *