Scrisoare de demult (2)

Draga mea,

Am avut un vis cu tine. Se făcea că ne reuniserăm. De două zile nu mai sunt om. Parcă nu mai sunt același om. În urma fiecărei despărțiri am senzația că îmi pierd din nou o parte din suflet, chiar dacă, cu fiecare zi și cu fiecare an ce trece, am impresia că totul s-a stins. Se pare că e nevoie de un simplu vis ca lumea mea să se întoarcă din nou cu susul în jos.

Oricât m-aș împotrivi, nu mă pot lupta cu această energie vie, în fața căruia rămân complet dezgolit, care mă atrage magnetic și care mă face să mă abandonez complet împăcat cu gândul că renunț la toate sistemele mele de apărare, la toate zidurile. În mod obișnuit fortificațiile structurii mele îi țin la distanță pe cei nepoftiți și funcționează ca un ceas elvețian – nu au dat greș niciodată. Însă în această situație devin niște glume proaste, complet inutile, care se dizolvă ca bulele de săpun. Cele mai impenetrabile ziduri se transformă în fulgi de păpădie rispindu-se în cele patru zări sub respirația ta.

E ceva din altă lume, veșnic viu. Continue reading

Ce sens are?

Una dintre angoasele existențiale ale omului este lipsa de sens. Astfel că, unul dintre cele mai terifiante lucruri este să îți petreci viața căutând răspunsuri la întrebarea „ce sens are viața?” și să nu le găsești niciodată.

Omul se naște, iar, apoi, treptat-treptat, intră într-o cursă contracronometru în care scopul este să găsească scopul.

Dacă la un moment dat găsește acel ceva care îi dă sens și scop, se agață de el. Dar, chiar și așa, parcă nu e suficient. Parcă trebuie să fie ceva mai mult de atât. Căutarea parcă nu se încheie niciodată.

A te agăța de scopul tău înseamnă a te atașa de el, înseamnă a-ti da sens prin ceea ce crezi tu că ar fi acesta. Dar există situații în care totul se schimbă, sau puțin câte puțin se schimbă totul, iar apoi constați, din nou, că totul s-a schimbat fără a realiza când. Continue reading

Dragă jurnalule…

Dragă jurnalule, am ajuns într-o perioadă a vieții mele în care am impresia că sunt într-o relație toxică cu mine. Uneori am senzația că joc șah cu piesele vieții mele, că joc șah cu viața mea. Sunt în șah. Mi-am dat șah-mat.

Nu mai știu cum a început povestea asta, însă cred că am pășit mult prea devreme afară din visul vieții mele. Am început să îl creez iar apoi m-am îndepărtat de el de parcă cineva m-ar fi smuls afară din propria mea viață. Undeva, m-am pierdut pe drum. M-am rătăcit și, în loc să mă întorc acolo unde încă mai era lumină și puteam distinge, din disperare am început să alerg ca bezmeticul în stânga și-n dreapta numai să găsesc o ieșire din labirintul în care mă aflam. Continue reading